Transport gratuit la comenzile de peste 250 Lei.
 
X

[MAXIMUM_COMPARE_PRODUCTS]

Produse
Produse

Dependenta de telefoane, afectiunea care ne tine departe de viata reala

publicat in: Blog // publicat pe: 16.02.2023

Realitatea care ne inconjoara este legata din orice punct de vedere de utilizarea dispozitivelor inteligente. Este adevarat faptul ca acestea ne ajuta sa fim mai productivi, ne usureaza viata din anumite privinte, ne ofera acces extrem de rapid la informatii, ne ajuta sa ne relaxam, insa daca nu avem grija la cat timp petrecem pe zi folosindu-le, ne putem trezi in situatia neplacuta de a dezvolta o dependenta. Din acest motiv, cele mai recente studii ne arata faptul ca a aparut o teama de a nu avea un telefon mobil, pe care specialistii o numesc nomofobie.

Toate activitatile pe care le desfasuram pe un telefon mobil, spre exemplu, au ajuns sa ni se para atat de normale, incat nu reusim sa constientizam faptul ca avem o problema in acest sens. Dependenta de telefon se descrie prin petrecerea majoritatii timpului dintr-o zi pe retelele sociale, in jocuri si aplicatii, prin reactiile compulsive pe care le avem din dorinta de a vedea si de a raspunde cat mai repede la mesajele pe care le primim etc.

Trebuie sa stii ca nu gadgetul in sine este responsabil de aparitia dependentei, ci „lumea” pe care credem ca o avem in spatiul online sau in jocuri. Smartphone-ul merita toata atentia noastra, mai ales pentru ca astazi ajunge sa coste o suma importanta de bani, insa aceasta atentie ar trebui sa se limiteze doar la aspect si functionalitate, nu si la timpul pe care i-l dedicam. Ne putem arata grija prin achizitionare de huse si folii pentru telefoane facute din materiale de calitate, astfel incat sa ne bucuram de achizitia facuta pentru cat mai mult timp posibil.

Dependenta de telefoane este un aspect intens tratat si studiat in ultima vreme pentru ca, potrivit cercetarilor efectuate pana acum, este cauzatoare de probleme, unele dintre ele chiar grave (pierderea controlului, spre exemplu). In acest articol, iti vom vorbi in detaliu despre dependenta de telefon, mai ales la copii si adolescenti, pentru ca aceste doua categorii de varsta sunt cele mai predispuse sa o dezvolte si sa se confrunte cu efectele negative pe care aceasta le aduce.

Cuprins:

      1.Dependenta de telefon – cauze si efecte

      2.Dependenta de telefoane – sursa problemelor de autocontrol

      3.Dependenta de telefon la copii si adolescenti

 

1. Dependenta de telefon – cauze si efecte

Dependenta de telefonul mobil a aparut, in special, pentru ca este unul dintre putinele dispozitive inteligente pe care le poti lua cu tine oriunde datorita dimensiunilor mici si greutatii reduse; in plus, acum te poti conecta la internet din orice loc te-ai afla, fapt care contribuie masiv la dezvoltarea dependentei. Ca orice alt tip de dependenta, cea de telefonul mobil este responsabila de schimbarea starii noastre de spirit ca urmare a eliberarii dopaminei. In foarte scurt timp apare si toleranta, care ne determina sa ne dorim sa petrecem cat mai mult timp pe smartphone pentru a obtine acea stare de bine si relaxare cu care ne-am obisnuit.

Dependenta de telefon – cauze si efecte

Dependenta de telefon vine cu o serie de simptome prin care o poti recunoaste foarte usor, cum ar fi anxietatea, stresul, sentimetul de singuratate si depresia. Cu toate acestea, la polul opus exista persoanele care deja se confrunta cu aceste probleme si aleg sa isi „inece amarul” in lumea din online in speranta ca se vor simti mai bine. Insa, rezultatele nu sunt intotdeauna cele asteptate, pentru ca aceste persoane nu fac decat sa se afunde si mai tare in singuratate si sa isi hraneasca anxietatea sociala si nivelul de stres si mai mult.

Foarte multe persoane se intreaba de la cat timp petrecut pe telefon incepe sa apara dependenta, insa in realitate nu exista un standard care se poate aplica oricui. Timpul petrecut pe telefon, online, incepe sa devina o problema in momentul in care iti consuma tot timpul dintr-o zi. In aceasta situatie, ajungi sa te neglijezi, sa nu mai dai atat de multa importanta hobby-urilor pe care le ai, prietenilor, familiei, si sa ai o atitudine delasatoare si neproductiva la scoala sau la serviciu.

Practic, in momentul in care telefonul devine cel mai bun prieten al tau, incat nu mai ai nevoie de nimeni si de nimic altceva in preajma, atunci putem spune ca a aparut dependenta. Iar aceste cazuri sunt cat se poate de numeroase. Cate mese de prieteni nu ai vazut in oras in care toti se neglijeaza intre ei si prefera sa stea pe telefon in loc sa comunice unul cu celalalt? Sau cate persoane nu ai vazut cu ochii in telefon in trafic, la volan?

Vom incerca sa impartim toate aceste efecte pe categorii, astfel incat sa iti fie mai usor sa te identifici sau sa identifici o persoana apropiata care se confrunta cu aceasta problema. In primul rand, vorbim despre dificultati in a fi productiv si a indeplini taskurile de la locul de munca sau despre neglijarea treburilor casnice (spalat, gatit, calcat, strans haine, dus gunoiul, mers la cumparaturi) din cauza ca ai petrecut tot timpul pe telefon.

Dependenta de telefon – cauze si efecte - 2

Apoi avem autoizolarea. Prietenii si familia ar trebui sa ne fie mereu aproape, insa atunci cand suferim de dependenta de telefon si internet, ajungem sa ii vedem si sa comunicam cu ei din ce in ce mai rar. Toate acestea ne afecteaza viata sociala. Si chiar daca ne intalnim destul de des cu cei dragi, nu este suficient sa ne aflam la aceeasi masa daca interactiunile dintre noi tind spre zero. O a treia categorie este cea in care se incadreaza persoanele care traiesc cu impresia ca pierd foarte multa informatie daca nu isi petrec tot timpul pe telefon. Iar aceasta problema se agraveaza in timp; apar dificultatile de odihna si trezitul noaptea, timp in care telefonul devine singurul refugiu.

Pe aceasta lista mai avem si persoanele care ajung sa dezvolte sentimente de anxietate si teama in cazul in care bateria telefonului este aproape descarcata si nu au cu ce sau unde sa si-l incarce (nu toata lumea este echipata cu baterii externe sau incarcatoare de telefoane wireless), cand smartphone-ul se blocheaza sau intampina alte probleme ori atunci cand isi uita telefonul acasa. Tot aceste persoane sunt cele care ajung sa „simta” ceva ce nu s-a intamplat. Spre exemplu, le traiesc incontinuu cu senzatia ca telefonul a vibrat si verifica imediat daca au vreun mesaj nou sau vreo notificare de la una dintre aplicatiile preferate, desi acest lucru nu s-a intamplat in realitate.

Atunci cand apare dependenta de telefon mobil, iar persoanele care sufera din aceasta cauza si-au constientizat problema si incearca sa o rezolve, pot aparea cateva simptome de „sevraj”. Aceste simptome pot fi usor recunoscute pentru ca se caracterizeaza prin stari de iritabilitate, neliniste, furie, probleme cu somnul, dificultati de concentrare si dorinta excesiva de a avea acces la telefon ori la alt dispozitiv inteligent.

 

2. Dependenta de telefoane – sursa problemelor de autocontrol

Dependenta de telefoane mobile ne poate face sa dezvoltam probleme de autocontrol si sa devenim compulsivi in mai multe situatii. Spre exemplu, in timp, putem ajunge sa tratam oamenii cu care interactionam doar in mediul online cu mai multa importanta si grija in comparatie cu prietenii si familia din viata reala. Iar acest lucru se poate intampla inclusiv pe plan sentimental.

Dependenta de telefoane – sursa problemelor de autocontrol

Chiar daca internetul a ajuns sa fie o unealta potrivita pentru a cunoaste noi oameni, inclusiv parteneri de viata, toate aceste relatii si interactiuni din mediul online nu ne ajuta in mod real in viata noastra de zi cu zi. Si asta pentru ca ajungem sa fim mai conectati cu oamenii din online decat cu cei de langa noi. In plus, daca ne obisnuim sa folosim prea mult aplicatiile de dating, spre exemplu, vom incepe sa ne dorim mai mult relatii pasagere decat unele pe termen lung. Toate acestea, la un moment dat, ne fac sa devenim anxiosi.

Mai este si dependenta de pornografie sau schimburile de mesaje erotice si fotografii indecente, care ne afecteaza atat pe plan emotional, cat si in relatia de cuplu ori in relatiile intime in general. Putem ajunge pana in pragul in care devenim victime ale diferitelor tipuri de abuzuri daca impartasim prea mult detalii din intimitatea noastra. De asemenea, dependenta de cybersex ne afecteaza la randu-i in privinta dezvoltarii relatiilor de lunga durata sau a mentinerii relatiilor pe care le avem.

Ultima categorie de activitati care ne fac sa ne pierdem controlul si sa devenim compulsivi sunt cumparaturile online, jocurile de noroc, pariurile sportive s.a. Dependenta de jocuri de noroc este deja cunoscuta, insa in mediul online situatia este mult mai periculoasa data fiind accesibilitatea mult mai mare pe care o au utilizatorii. Toate cumparaturile facute in mod compulsiv in mediul online, tranzactionarea de monede virtuale sau actiuni ne poate afecta destul de mult pe plan financiar si nu numai din cauza lipsei de control.

Dependenta de telefoane – sursa problemelor de autocontrol - 2

 

3. Dependenta de telefon la copii si adolescenti

Orice persoana care este parinte stie cat de greu este sa ii dezlipesti pe cei mici sau pe adolescenti de ecranele gadgeturilor. Cei mici inca nu au dezvoltata maturitatea care sa ii ajute sa faca diferenta intre bine si rau, astfel incat sa ia singuri decizia de a reduce din timpul pe care il petrec pe telefon. De cealalta parte, adolescentii isi creeaza lumea lor online, unde se simt ascultati si intelesi, un lucru plauzibil daca stam sa ne gandim la relatiile conflictuale pe care le au cu parintii in aceasta perioada de crestere, cand au tendinta sa se razvrateasca din orice.

Dar, din fericire, exista suficiente metode prin care ii putem ajuta atat pe copiii mici, cat si pe adolescenti sa isi rezolve problema dependentei de telefon. In primul rand, dependenta copiilor de telefonul mobil poate fi tratata prin puterea exemplului. Dupa cum bine stii, in perioada de crestere, copiii au tendinta de a imita absolut tot ce vad la parinti. Din acest motiv, tu trebuie sa fii primul care renunta la telefon atunci cand faceti activitati impreuna (mancati, va jucati, vizionati un film, colorati etc.). In relatia dintre copil si parinte nu trebuie sa intervina niciodata telefonul. Si, mai mult, niciodata sa nu ii impui copilului tau sa renunte la telefon sau tableta in timp ce tu stai pe telefon. Nu oferi niciun exemplu in acest sens, ci din contra, copilul va face in continuare exact ca tine.

O alta metoda eficienta de a avea control asupra timpului pe care copilul tau si-l petrece in mediul online este reprezentata de aplicatiile de control parental. Prin intermediul acestora, tu ca parinte poti limita timpul disponibil pentru utilizarea telefonului. Atunci cand acesta expira, telefonul se blocheaza si nu mai poate fi utilizat de copil. De asemenea, poti sa pui restrictii pentru navigarea pe internet sau pentru a trimite mesaje la anumite ore ale zilei (atunci cand cel mic este la scoala sau cand isi face temele acasa, spre exemplu). Pentru adolescenti este foarte utila aplicatia care ii blocheaza accesul la telefon atunci cand este la volan si conduce.

Dependenta de telefon la copii si adolescenti

Mai poti incerca sa creezi acasa anumite zone in care niciun membru al familiei sa nu aiba voie sa foloseasca telefonul. In aceste zone te poti gandi la activitati pe care le puteti face impreuna. De asemenea, creeaza si un set de reguli prin care sa interzici accesul la telefon in anumite incaperi ale casei, cu precadere in bucatarie si in dormitor. Apoi, incurajeaza-ti copilul sa dezvolte interes pentru alte tipuri de activitati, in special pentru cele care au loc in aer liber si in echipa, pentru a incuraja si interactiunea sociala.

Despre dependenta de telefon am tot discutat, insa acum a venit timpul sa ne gandim si la cateva solutii eficiente pentru binele nostru. Spre exemplu, poti trata aceasta dependenta ca pe o dieta. Asa cum iti calculezi kilocaloriile pe care le mananci si orele la care ar trebui sa iei masa, tot in acest fel ar trebui sa abordezi si timpul petrecut pe telefon. Iti mai poti stabili anumite obiective: voi petrece 15 minute pe telefon dupa ce termin X task, dupa ce fac cumparaturi sau dupa ce citesc cinci capitole dintr-o carte. Renunta din proprie initiativa la telefon atunci cand petreci timp cu cei dragi, cand conduci, cand faci sport sau cand mergi la culcare. Apoi, incearca sa iti umpli timpul cu diferite activitati, astfel incat sa nu intervina plictiseala; acest sentiment ne impinge automat catre telefon. In ultimul rand, incearca sa maresti timpul pentru verificarile mesajelor. Daca acum le verifici din 10 in 10 minute, incearca sa adaugi macar cate cinci minute in plus in fiecare zi pana cand vei reusi sa le verifici doar voluntar, la perioade lungi de timp, in loc sa o faci compulsiv in fiecare minut.

Dependenta de telefon la copii si adolescenti - 3

 

Acum speram ca stii cum scapi de dependenta de telefon, asa ca nu iti ramane decat sa pui in aplicare metodele pe care ti le-am prezentat in acest articol. Pe brandgsm.ro ai la indemana atat articole de blog cu sfaturi utile, cat si accesorii GSM si gadgeturi, cabluri de date si multe altele.

 

Sursa foto: freepik.com.

 

Produse recomandate
powered by teamshare
© Copyright 2026 BRANDGSM
designed by headstart.ro